Boli ale caprinei. Bruceloza (Febra de Malta): mod de transmitere, simptome, diagnostic, tratament, profilaxie

Principalele boli infectioase care pot afecta ovinele si caprinele

boli ale caprinei articulații dureroase ale tratamentului mâinilor

Antraxul - boală comună mai multor specii DescriereProfilaxie Antraxul este o boala infecţioasă, produsă de Bacillus anthracis, ce afectează majoritatea speciilor de mamifere domestice sau sălbatice şi omul. Evoluează clinic de regula septicemic cu febra, tulburări generale, circulatorii.

Respiratorii şi digestive: morfopatologic se caracterizează prin edeme serohemoragice în ţesutul conjunctiv subcutanat, hemoragii subseroase, aspectul asfixic al sângelui, hipertrofia şi ramolismentul pulpei splenice.

Este cunoscut şi sub denumirile de dalac, buba neagră, cărbune sau pustula malignă. Antraxul a fost descris încă din antichitate, atât la animale cât şi la om. Antraxul este una din cele mai răspândite boli ale animalelor, dar incidenta sa variază foarte mult de la o zona geografica la alta.

Antraxul evoluează endemic în zonele tropicale şi sub-tropicale. Sunt receptive la infecţia naturală cu Bacillus anthracis toate animalele homeoterme, dar nu în egala măsură.

Cele mai receptive sunt ovinele şi caprinele, urmate în ordine de taurine, cabaline, bubaline, camelide, cervidee şi boli ale caprinei ierbivore domestice sau sălbatice. Porcul pitic şi, se pare, unele rase algeriene de oi poseda o rezistenta genetică faţă de infecţia cărbunoasă.

  1. Eroare :: CMV România
  2. Tratament articular în mitino
  3. Dureri articulare la nivelul picioarelor și coatelor
  4. Bruceloza Febra de Malta : mod de transmitere, simptome, diagnostic, tratament, profilaxie Bruceloza este o boală zooantroponoză, care se caracterizează clinic prin febră intermitentă, afectarea sistemelor locomotor, nervos, cardiovascular, urinar etc.
  5. Principalele boli infectioase care pot afecta ovinele si caprinele
  6. Bolile ovinelor si caprinelor: identificare, prevenire, control
  7. Директор нахмурился и повернулся к экрану.

La om se întâlnesc atât forme localizate, cu evoluţie mai uşoara, cât şi forme septicemice, mortale. Animalele tinere, din rase perfecţionate, sau cele boli ale caprinei, sunt mai sensibile. În general antraxul se caracterizează printr-o evoluţie rapidă, febrilă şi mortală, dar în funcţie de doza infectantă, poarta de intrare şi rezistenţa organismelor, pot exista şi alte tipuri evolutive. Profilaxia generală în antrax vizează în primul rând evitarea contaminării solului cu Bacillus anthracis şi implicit evitarea contaminării furajelor.

Pentru realizarea acestui deziderat, de cea mai mare importanta este ecarisarea corectă a tuturor cadavrelor. Se ştie că un singur cadavru cu antrax abandonat pe o păşune poate să contamineze o mare suprafaţă de teren şi să pericliteze sănătatea animalelor ce vor păşuna pe acest teren, timp de mai multe decenii. Pentru profilaxia antraxului, alături de masurile generale, imunoprofilaxia este indispensabilă.

La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă. Artrita - encefalita caprină DescriereProfilaxie Este produsă de un lentivirus al caprinelor AECVcare induce semne nervoase, pneumonie interstiţială la şi artrită respectiv mastită, cu evoluţie progresivă.

Artrita-encefalita caprină, la ora actuală, conform datelor de supraveghere serologică pare a fi, răspândită în întreaga lume. Difuzarea rapidă a bolii a fost favorizată de furajarea tineretului cu lapte de colectură.

Bruceloza (Febra de Malta): mod de transmitere, simptome, diagnostic, tratament, profilaxie

Sunt receptive caprinele, fiind delimitate două sindroame, acela de encefalomielită, la iezii de luni şi acela de artrită, la animalele în vârstă de peste 12 luni. Virusul se transmite în perioada neonatală prin colostru sau prin lapte.

boli ale caprinei Crema cu gel Arnica pentru articulații

Combatere: separarea animalelor afectate de cele sănătoase este singura măsură fezabilă. Profilaxie specifică nu există.

boli ale caprinei toate preparatele de crunch de articulații

Testul de imunodifuzie poate fi utilizat pentru monitorizarea statusului efectivului. La nivelul Uniunii Europene nu există laborator comunitar de referinţă. Bruceloza la ovine și caprine, respectiv infecţia cu Brucella melitensis DescriereProfilaxie Bruceloza oilor şi caprelor B. Cele mai afectate ţări din Europa par să fie Grecia, Italia, Spania şi Portugalia, în care sunt prezente cele trei biovarietăţi de Br.

În România nu a fost semnalată până în prezent. Transmiterea bolii se face boli ale caprinei cale genitală sau digestivă. Sunt foarte bogate în brucele învelitorile fetale, lichidele fetale, avortonii, secreţiile uterine, laptele şi mai puţin alte secreţii sau excreţii. Principala manifestare clinică a bolii este avortul, cu sau fără semne prodromale, de regulă începând din a treia lună de gestatie şi pana în luna a cincea. Nu toate oile sau caprele infectate avorteaza.

Mamitele brucelice sunt frecvente la oi şi capre mamitele, acestea sunt evidente clinic prin aspectul inflamat al cel putin unui compartiment mamar, cu prezenta de noduli inflamatori de marimea unei nuci şi cu sccretie lactată modificată, zeroasa, cu grunj şi sau flocoane.

Bolile oilor si caprelor

Eliminarea de brucele prin lapte la capre persista luni de zile, în timp ce la oi încetează relativ curând. La masculi evoluează în majoritatea cazurilor inaparent, eventual cu boli ale caprinei, şi numai uneori se exprimă prin orhite sau orhiepididimite. Atat la femele, cât şi la masculi există şi localizări extragenitale: artrite, spondilite lombo-sacrale, bursite, tenosinovite. Profilaxie de cea mai mare importanţă este evitarea introducerii bolii în ţară prin importul de animale infectate.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bruceloză, coordonat de către doamna  dr. Echinococoza DescriereProfilaxie Echinococoza este o zoonoză parazitară cauzată de adultul sau de stadiile larvare ale cestodelor din genul Echinococcus, care face parte din subfamilia Echinococcina.

În multe ţări echinococoza constituie o problemă majoră pentru sănătatea publică şi poate produce o serioasă morbiditate şi mortalitate şi la om. Cunoscută încă din timpul lui Hipocrate î. Aceste larve se dezvoltă în diverse ţesuturi şi organe ale unor mamifere Erbivora şi diversivore Omnivoragazde intermediare şi boli ale caprinei la om gazdă intermediară potenţială. După aspectele morfologice ale hidatidelor şi după unele caractere epidemiologice se deosebesc două forme de echinococoză larvară: echinococoza chistică uniloculară sau simplă CE şi echinococoza multiloculară sau compartimentată AE Cosoroabă, Echinococcus granulosus este o specie cu distribuţie cosmopolită, pe toate continentele, fiind considerată  una din speciile importante în relaţie cu producţia de alimente de origine  animală.

Gazdele intermediare în care chisturile hidatice pot fi găsite, predominant în pulmon şi ficat, includ bovinele, ovinele şi porcinele domestice şi sălbatice. Infecţia se realizează prin ingerarea ouălor excretate prin fecale de gazdele definitive.

În anulspecialiştii din cadrul EURL pentru Parazitoze, Roma, Italia  au efectuat un studiu pentru a investiga variabilitatea genetică a populaţiei de E.

Urmare a acestui studiu, la probele transmise boli ale caprinei România s-a identificat E. Foarte răspândite şi foarte importante prin transmitere la om sunt suşele care au ca gazdă intermediară principală ovinele suşa ovină G1 şi suşa ovină tasmaniană G2. În China suşa ovină a fost semnalată nu numai la ovine ci şi la bovine, yak, camelide, porc, rumegătoare sălbatice, la care predomină localizarea pulmonară.

Cordonatorul Boli ale caprinei este dr. O acţiune de evaluare a diferitelor programe diponibile de control al echinococozei poate orienta autorităţile responsabile în adoptarea celei boli ale caprinei eficiente strategii.

Febra Aftoasă - boală comună mai multor specii DescriereProfilaxie Febra aftoasă este o boală infecţioasă virală deosebit de contagioasă, cu evoluţii epidemice si uneori pandemice, ce constituie încă o problemă pentru sănătatea animalelor şi pentru economia ţărilor afectate. Febra aftoasă afectează toate speciile de animale biongulate domestice şi sălbatice şi foarte rar omul.

Denumirea de febră aftoasă vine de la cuvântul grecesc aphte care înseamnă arsură, prin aceasta sugerându-se asemănarea boli ale caprinei veziculele produse de arsuri şi cele produse de virusul febrei aftoase.

Este demn de notat însă faptul că multe teritorii, cum sunt: Australia, Noua Zeelandă, America de Nord şi Centrală, Scandinavia si Panama sunt zone libere de febră aftoasă de de ani, dar si că în Europa boala evoluează sporadic, iar în Africa, America de Sud şi unele ţări din Asia, febra aftoasă evoluează încă endemic şi chiar epidemic. În ţările libere de febră aftoasă, unde boala nu există de zeci de ani, sau în boli ale caprinei în care boala a fost eradicată de boli ale caprinei multă vreme, introducerea accidentală a unui virus aftos poate dezvolta uşor o epidemie de febră aftoasă.

Difuzarea fiind extrem de rapidă, controlul bolii se face cu dificultate si, uneori, poate chiar scăpa de sub control exemplu epidemia din Marea Britanie dincând Simptomele generale ale bolii sunt: febră cu intensitate variabilă, acompaniată de simptome comune şi altor infecţii majore, cum sunt: inapetenţă, anorexie, tulburări de rumegare, abatere, diminuarea secreţiei lactate. Simptomele ce preced erupţia veziculară sunt: nas uscat, pielea de pe mamele şi coroana plantară caldă si congestionată.

Caracterele epidemiologice ale bolii şi pluralitatea antigenică a virusului aftos au făcut din febra aftoasă boli ale caprinei mai păgubitoare boală întâlnită la animale.

În acelaşi timp, necesitatea prevenirii acestei boli, oriunde în lume, a impus crearea de organisme şi reglementări unitare şi consecvente la nivel internaţional FAO, OIE, etc. Denumirea bolii provine din cuvintele islandeze, maedi dispnee si visna slabire. Forma visna, a cărei simptomatologie este predominant nervoasă, a fost descrisă în vestul Islandei si doar câteva cazuri în Olanda, în timp ce forma maedi a apărut în câteva ţări europene, cum sunt Olanda si Franţa.

Cercetări recente au demonstrat că maedi şi visna sunt produse de care să trateze articulația genunchiului virus sau cel mult de două lentivirusuri, foarte îndeaproape înrudite.

Sunt receptive ovinele adulte, în vârstă de peste 3 ani, fiind sugerată importanţa predispoziţiei genetice la infecţia cu lentivirus. Structura genetică a rasei determină si exprimarea clinică a bolii în urma infecţiei cu VMV, sau doar prezenţa seroconversiei. Virusul maedi-visna este prezent în sânge, materialul seminal, secreţiile bronhiale, lacrimi, salivă şi lapte. Căile majore de transmitere nu sunt colostrul, respectiv laptele, cu toate că şi acestea sunt importante, ci jetajul bogat în celule, în caz de stres respirator, răspândirea virusului fiind asigurată în principal prin aerosoli si facilitată de cazarea animalelor în adăposturi închise, în grupuri.

În mod obisnuit, transmiterea se face direct, cu toate că este posibilă implicarea surselor secundare cum sunt apa au aşternutul contaminat cu urină sau fecale. Insectele hematofage sau instrumentarul medical nesterilizat sunt incriminate în transmiterea bolii de la animale viremice. Rolul mediului si al măsurilor profilactice împotriva parazitozelor sunt importante, deoarece chiar oile din rase foarte sensibile pot supravieţui infecţiei în condiţii de întreţinere optime, virusul fiind distrus si boala finalizându-se prin vindecare naturală.

Purtătorii asimptomatici transmit rareori boala, cu excepţia căii transuterine, de la mamă la făt, destul de neobisnuită.

În forma maedi, animalele prezintă pierdere progresivă în greutate, respiraţie dificilă, accentuată la efort, mergând până la dispnee, cu nările dilatate, uneori miscări ritmice ale capului care însoţesc ritmul respirator, secreţie nazală discretă si tuse.

Pe măsură ce boala progresează, animalele preferă decubitul. Oile gestante pot avorta. Durata acestei boli este de 3 până la 8 luni. În forma visna, simptomatologia debutează cu sprijin ineficient pe membrele posterioare, rămânerea animalelor în urma turmei, pierdere progresivă în greutate, tremurături ale muschilor faciali si buzelor.

Pareza poate duce în timp la paraplegie. Oile rămân atente, nu se înregistrează reacţie febrilă şi apetitul este conservat. Durata clinică este de ani de zile, cu perioade de remisiune.

Principalele boli ale porumbeilor

Combaterea constă în izolarea imediată a animalelor bolnave, sacrificarea acestora şi aplicarea dezinfecţiilor riguroase. În focar pentru depistarea animalelor infectate se recomandă examen serologic din 6 în 6 luni şi eliminarea reagenţilor. De asemenea, berbecii pozitivi se vor elimina de la montă; eliminarea colostrului şi a laptelui din hrana mieilor proveniţi din oi pozitive şi folosirea doicilor negative şi a hrănirii boli ale caprinei.

Paratuberculoza la ovine şi caprine DescriereProfilaxie Paratuberculoza, numită şi boala lui Johne, este o boala infecţioasă cronica a rumegătoarelor produsa de Mycobacterium avium subsp.

În ţara noastră paratuberculoza la ovine a apărut mai recent, respectiv numai după ce s-au făcut importuri masive de ovine din rase perfecţionate cu lână fină. Se consideră că omul nu este susceptibil la infecţia cu Mycobacterium paratuberculosis dar, în ultima vreme se creditează tot mai mult ipoteza legăturii dintre paratuberculoză şi boala Crohn de la om, pe baza similitudinii anatomo-clinice şi a faptului ca în boala Crohn au fost izolate, de mai multe ori, micobacterii care par a nu se deosebi de Mycobacterium paratuberculosis, izolat de la animale, nici chiar prin PCR.

În mod obişnuit se îmbolnăvesc clinic ovinele, caprinele şi taurinele adulte, dar sunt receptive şi alte rumegătoare sălbatice, cum sunt cerbii, căprioarele, muflonii, yakul, zebu, lama, antilopa, cămila şi probabil multe altele, la care s-ar adăuga, în cazuri foarte rare, unele solipede şi porcii.

La ovine evoluţia paratuberculozei este ceva mai scurtă, iar diareea este mai puţin drastică, cu fecale păstoase, însă rezultatul final este tot deshidratarea şi emacierile musculare, la care se poate adăuga căderea lânii. Uneori animalele boli ale caprinei în greutate fără sa prezinte diaree deloc. Tratamentul paratuberculozei nu este recomandabil şi nu se practică în nici o împrejurare. În efectivele indemne de paratuberculoză este important să se previna apariţia bolii prin măsuri care să excludă introducerea ei.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Tuberculoză şi Paratuberculoză, coordonat de către doamna  dr. Pesta micilor rumegătoare DescriereProfilaxie Este o boală boli ale caprinei, de natură virotică, întâlnită la capre si oi, cu caracter endemicoepidemic şi evoluţie supraacută sau acută, caracterizată clinic prin febră, tulburări digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin necroze, eroziuni şi ulcere la nivelul mucoasei digestive şi a căilor respiratorii.

Descrisă prima data de Gargadennec si Lalanne, înîn Coasta de Fildes, pesta rumegătoarelor mici PRM s-a extins foarte repede în diferite ţări din Africa şi Asia.

În a fost diagnosticată în Egipt şi în districtul Villupuram din India.

boli ale caprinei unguent în tratamentul articulațiilor picioarelor

Agentul etiologic este virusul pestei rumegătoarelor mici, încadrat în familia Paramyxoviridae, subfamilia Paramyxovirinae, genul Morbillivirus. Sunt receptive, în condiţii naturale, rumegătoarele mici si în special caprele. Sunt frecvente situaţiile în care boala evoluează la capre, fără ca ovinele să fie afectate. La capre, sensibilitatea cea mai mare o prezintă rasele pitice din Africa de Vest rasa lagunară, Kirdi, Djallonke etc. Transmiterea infecţiei se face direct de la animalul bolnav la cel receptiv şi puţin probabil indirect, având în vedere rezistenţa scăzută a virusului în mediul exterior.

Virusul pătrunde în organism la nivelul mucoasei nasofaringiene.

În caz de apariţie a bolii în ţări indemne se recurge articulații umflate amlodipine stamping-out. În ţările în care boala evoluează frecvent, animalele bolnave se izolează si, eventual, se supun tratamentului cu antibiotice pentru prevenirea infecţiilor bacteriene secundare sau se sacrifică.

Se aplică dezinfecţia şi vaccinarea animalelor sănătoase. Rabia la animale domestice şi sălbatice DescriereProfilaxie Rabia, sau turbarea, este o boală infecţioasă, întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, transmisibilă la om, caracterizată prin grave tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate şi agresivitate, urmate de paralizie şi moarte. Turbarea a fost înregistrată, în decursul timpului, cu o frecvenţă variabilă, pe toate continentele.

Boli caprine

La rumegătoare, boala este relativ frecventă si adesea evoluează sub formă de enzootii, mai ales în sezonul de păşunat.

În general, incidenţa cazurilor de turbare a variat în timp si diferă în limitele foarte largi de la o ţară la alta, fiind condiţionată de o serie de genunchiul inferior doare, printre care un rol important revine măsurilor sanitare veterinare.

Într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt receptive la infecţia rabică toate animalele cu sânge cald. Ovinele sunt foarte receptive la infecţia boli ale caprinei, atât natural, cât si experimental, dar, ca şi bovinele, au un rol redus în epidemiologia bolii. La ovine şi caprine, perioada de incubaţie durează între zile, rareori mai multe luni. De obicei, boala evoluează sub forma furioasă, mai rar sub forma paralitică. În forma furioasă, semnele prodromice sunt repede urmate de furie şi agresivitate.

Animalul turbat aleargă tot timpul, din când în când se opreste brusc, loveste pământul cu picioarele, scutură capul, sforăie zgomotos, behăie cu voce groasă, răguşită, scoţând sunete prelungi. Pupilele sunt puternic dilatate, ochii congestionaţi; adeseori se observă strabism convergent sau divergent, uni- sau bilateral. Oile — animale timide, blânde, fricoase — devin agresive, se reped la oameni, la alte oi, la câini, încercând să muste, să lovească cu picioarele si cu capul.

Adeseori manifestă prurit la locul muscăturii, se ling, se freacă de pereţi, îsi smulg lâna. Oile si caprele nu manifestă hidrofobie, dar prezintă pervertirea gustului şi au halucinaţii, care se manifestă prin opriri bruste din mers, ciulirea urechilor, privirea fixă etc. În toate cazurile de turbare se impune un diagnostic imediat si luarea de măsuri urgente, atât faţă de animalele turbate sau suspecte de boală, cât şi faţă de animalele şi persoanele contaminate sau suspecte de contaminare.

Întrucât nici aspectele clinice şi nici leziunile macroscopice nu sunt patognomonice, diagnosticul bolii se bazează pe examene de laborator virusologice, biologice, histopatologice si serologice. Fiind vorba de o zoonoză majoră, tehnicile de diagnostic de laborator al rabiei au fost standardizate la nivel internaţional. Deoarece boala se termină aproape fără excepţie prin moartea animalelor, prognosticul este defavorabil.

Lupta împotriva turbării include aplicarea unui complex de măsuri generale sanitare-veterinare şi de imunoprofilaxie. În anumite boli ale caprinei, această proteină normală suferă o modificare post-translaţională a structurii sale secundare, ceea ce îi conferă noi proprietăţi, ca: rezistenţă neobisnuită la acţiunea factorilor fizici şi chimici şi transmisibilitatea similară agenţilor infecţiosi.

Prima EST recunoscută ca entitate nosologică distinctă a fost boala numită scrapie a ovinelor, descrisă încă înaceasta fiind şi cea mai studiată boală din acest grup. Transmisibilitatea ei, suspectată demult, a fost dovedită abia în Începând din anul s-a demonstrat că scrapie poate fi transmisă la capră, soarece, hamster, sobolan, cobai, primate, în toate cazurile leziunile fiind similare celor întâlnite la oaie. Scrapie, cunoscută si sub denumirile de boala tremurătoare a oilor sau de boala pruriginoasă, este o boală cu evoluţie sporadică sau endemică a oilor, caprelor şi muflonilor Ovis musimonprimele fiind cel mai frecvent afectate.

Denumirea bolii pronunţă: screpilarg folosită în literatura de specialitate, este de origine engleză, fiind asociată cu pruritul observat la oile bolnave si tendinţa acestora de a-şi freca zona dorso-lombară de obiectele din jur. Denumirile folosite în alte limbi sunt, de asemenea, asociate cu simptome ale acestei boli de tremurături sau de prurit: tremblante fr.

Boala este larg răspândită în Regatul Unit, de unde a fost exportată în numeroase alte ţări.

Citițiși